AMINTIRI VECHI

Când era vorba să duc la școală, frunze de dud pentru viermii de mătase era un calvar. Nu mai era dud în sat în care să nu mă fi căţărat. Aveam la școală amenajate câteva clase cu viermi de mătase și toţi elevii trebuia să contribuie la creșterea lor. Aduceam frunze de dud aproape zilnic, depinde cum ne venea rândul, eram programaţi pe clase. Ce zgârieturi aveam pe tot corpul, nu vrei să știi, de la căţăratul prin duzi, parcă mă pieptănam cu grebla. Îmi venea să mă jelesc cu vorbe, când trebuia să pregătesc pungile cu frunze. Îi îngrijeam ca pe oameni și nu puteam să înţeleg, de ce nu se mai satură odată. Într-o zi tot așa mă pregăteam să jupoi un dud de frunze, eram cătrănit nu alta, la care o mătușă mă îndeamnă să le pun o mînuţă de sare. Glumea, nu asta era soluţia, ci frunza, cât mai multă. Aveam zile când duceam măceșe, măiculiţă, aveam curu’varză de la zgârieturi. Sau gherghine, ce bune erau,mâncam din pungă, leșinat eram de foame. Duceam: maculatură, borcane, sticle, ce vrei sau nu vrei, ni se cerea o grămadă de lucruri. În ziua de astăzi este „parfum” tot ce se întâmplă cu elevii la școală, profesorii nu-i pot atinge nici măcar cu o vorbă. Sunt vremuri noi astăzi și tindem mai mult către  dezvoltare, însă amintirile bune sau rele rămân.

Anunțuri

2 gânduri despre „AMINTIRI VECHI

Comentariile sunt închise.