ÎN ARMATĂ

Toţi prietenii mei știau cu mult înainte,când vor pleca în armată, eu nimic. Nu că mă tăvăleam pe jos de nerăbdare să plec în armată, da, să o fac, până la urmă. Când am văzut doi vecini, cum hodorogeau valizele pe stradă, a fost picătura care a umplut paharul. De ce nu mă cheamă și pe mine, de ce, mă tot întrebam. Mamă, tată mâine plec la comisariat să văd, de ce nu mă cheamă. A început mama să-și facă numărul cu plânsul, că, de, numai mamă să nu fi. Mamă stai liniștită că pe aici pe aproape mă dă, zic să o liniștesc puţin. A doua zi merg la comisariat, că mai bine nu mai mă duceam, acolo un căpitan, doamne avea o moacă, măiculiţă, uitasem de ce sunt acolo. Ia zi mă de ce ai venit, sau te-ai rătăcit, mă întreabă, aveam atâtea răspunsuri la mine de fiecare dată, și fix în faţa lu’ ăsta descoperii muţenia. Am bolborosit ceva de genul, am venit, să mă ia și pe mine. Hop pe ușă intră unul, la fel ca mine, tot așa, îl uitase și pe el.  Zice căpitanul către mine, am exact două locuri, unde vrei mai aproape sau mai departe. Cât mai departe, zic eu, bine, mâine pleci la Cluj. Bine plec, am spus. Si mă întreabă, ai tot ce îţi trebuie, tot, răspund eu. Aveam doar un tub cu pastă de dinţi, atât. Am tot, doar să mă urc în tren, răspund eu. Mi-a pregătit foaia de drum și zice, vezi că dau telefon să mă asigur că ai ajuns, bine zic eu, deja cam pierdut. Doamne, încotro s-o apuc că nu aveam practic nimic. Noroc că avea cumnatul o valiză, era atât de antică și dedemult că probabil doar pe la muzeu mai exista vreuna. Pun în valiză cârpele și la gară. Am mers cu trenul toată noaptea de la Ploiești, până am ajuns la Cluj. În fine, trece o lună, două și întreb de o permisie ceva, la care primesc un răspuns, că nu se poate. De ce nu se poate, întreb. Că nu se poate. Vorbesc cu un coleg și mă întreabă dacă am fraţi, zic, am o soră măritată, nu contează, nu verifică nimeni, spune-le că se mărită sora ta. Așa m-a lăsat câteva zile acasă, bine mai mult pe tren, da mă rog. După patru luni, m-a detașat în București, ajungeam acasă într-o oră. Toată armata am făcut-o la jandarmi, iar în București eram la ambasade, consulate și câteva obiective pe care nu le pot enumera aici. Noroc cu părinţii că puteau să vină ei la mine. Au trecut patru luni și în București, permisie nimic. Tot timpul spuneau că  sunt soldaţi puţini,pentru misiuni. Inventez o durere de apendicită și după un consult, medicul se prinde că nu am nimic. După o săptămână primesc o scrisoare de la spital că sunt programat la operaţie. Și vine ziua de operaţie, mă pregătește să intru în sală, dar trebuia să aștept într-o sală alăturată, unde auzeam tot ce vorbeau medicii. Medicii erau foarte obosiţi, auzeam  cum vorbeau între ei, și zice hai să-l „crăpăm” și pe Venete și luăm o pauză. Din acel moment mi s-a pupăzat totul și m-am trezit operat. Am obţinut două săptămâni de permisie nimic mai mult. Toată armata de un an de zile am avut două permisii. Am povestit cu plăcere, nu am nici un regret, chiar sunt bucuros că am făcut armata. Am venit mai matur și mult mai echilibrat!

Anunțuri

2 gânduri despre „ÎN ARMATĂ

Comentariile sunt închise.