DOR, DE BUNICA

Mă năpădi dorul de bunica, pe care am pierdut-o din păcate. Ce să mai jelesc, că înapoi, oricum nu o mai pot aduce. O haioasă așa era bunica și râdea la prostiile mele, până nu mai putea. Era o mână de femeie, da puternică, plîngea barosul când o vedea, tăia lemne ca un bărbat adevărat(asta am învăţat de la ea și de la tata) și nu se speria de nimic, tot timpul zicea, ce înseamnă urât, ea nu a cunoscut „mi-e urât”, ăsta niciodată. Când părinţii mei lucrau schimbul 1 amândoi, mâncam la bunica eu și sora mea. Trebuia să fim atenţi că bunica ne striga de două ori, iar bunicul o singură dată, și dacă nu eram pe recepţie rămâneam la „dietă”. Nu pot să uit de câte ori mă ducea pe la târguri, mâncam turtă dulce și floricele cu zahăr. Era frumos, amintiri de copil, parcă o văd, odată zice,de ce măi mămaie este toată lumea asta strânsă aici. Doamne cum a zburat timpul, era la modă „alba neagra”, zic mamaie nu este bine să ne oprim aici, vorbesc cu ea și îi explic despre jocul ăsta care a nenorocit multă lume, ea nimic că joacă și ea odată. Nu am putut să fac nimic, parcă era setată bunica, mi-era frică să nu piardă banii și nu-mi mai cumpăra fesul,asta era promisiunea. Se uita bunica cum învârteau șarlatanii cauciucurile de la alba neagra și vocifera, asta este, ăla zicea, pune banii. Avea bunica cinci batiste cu bani în ele, toate înnodate să nu se piardă nimic. Scoate o batistă o desnoadă și zice, asta este, ăla zice pune banii, până se coiește bunica, ăla sucește ziarul și râmâne bunica statuie. O trag de mânecă și îi zic, mamaie gata, ajunge, ea nu și nu. Mai repetă prostia asta de patru ori, după care mă privește în ochi și zice, hai maică. Aveam inima cât un purece, findcă ea rămăsese fără bani și eu fără fes. Mai scoate o batistă cu banii în ea și parcă la un semn mi-am recăpătat culoarea și zâmbetul pe care îl pierdusem. A cumpărat ce trebuia, plus mie cele promise, și am convenit să tăcem, să tăcem că este mai bine pentru „ea”. Sunt multe de spus, de moment ne oprim aici, nu cred că se supără bunica pe mine, de acolo de sus!

Anunțuri

8 gânduri despre „DOR, DE BUNICA

      1. Chiar si la 70 si ceva de ani, buna mea stia o groaza de poezii. Cel mai mult imi placea cum recita Cantec de George Cosbuc. :))) Actrita!

Comentariile sunt închise.