DOARE CEVA!

Am  întâlnit  niște  persoane mai  speciale, exact nu le-aș  numi  într-un fel  anume, doar că se plâng mai mereu. Să ne înţelegem, nu, nu este nevoie să-i cauţi, apar ei singuri. De pildă, acum doua zile, m-am întâlnit cu cineva, pe care nu-l mai văzusem de ceva timp. Salut, salut toate bune, până am zis eu că mă doare o măsea, atât mi-a fost că aproape fulgerător a început să îl doară si pe el, da, ști cum, a, cu zgomote nu alta. A preluat el microfonul si cu un debit verbal unic, mi-a povestit  despre cele zece neamuri de pastile pe care le-a înghiţit, din cauza dureri de măsea. Stiu să ascult, ascult, dar când întalnesc pe cineva nevorbit de mult timp, recunosc, este posibil să mă plictisesc la un moment dat.  O nouă zi, dau de altul cu dureri, da, din alea groaznice. Ce ai paţit, întreb eu. Mor,raspunde el, nu mai pot, ce nu mă doare. Uite aici mă înjunghie atât de tare, cred că doctorul a pus diagnosticul greșit, iar nevastă-mea nici nu mă întelege. Atenţie când ai „noroc” de astfel de persoane ai toate șansele să te îmbolnăvești și tu. Aveam programare la medic si când ajung la dispensar sala de așteptare râgâia de lume. Dau bună ziua, si toată lumea avea aceeași privire de înmormântare. Mă așez lângă un domn, dupa nici un minut, aud, câti ani ai,mă întreabă, răspund, iar el zice, esti tânăr. Pe tine ar trebui să nu te doară nimic, da, zic eu, dar mai mă sâcâie, una, alta mă rog. Acest om arata bine în comparatie cu avalanșa de boli pe care a început sa mi-o înșire. Îl durea peste tot, de la firul de păr din cap si până la unghia mică de la piciorul stâng. Da există multa suferintă, iar astfel de persoane sunt aproape imposibil de evitat. La un moment dat cu siguranţă ne vom regăsi într-o astfel de situaţie.

Anunțuri

2 gânduri despre „DOARE CEVA!

Comentariile sunt închise.