Protestul fără, rost !

Atâta lume a  ieșit  în  stradă,  că mulţi  au  pus  la  îndoială, că în ţara  noastră  ar  mai  fi  populaţie.  Nu  știu  cum totul  s-a  oprit, dar  în ziua  cu  numarul  13, a  participat  și  ghinionul, spun  protestatarii  necăjiţi. Așa  de  frumos a  fost, ziua numarul  1, 2, 3, 4, ca la o nuntă  cu  dedicatii, Salam mai lipsea și  era totul complet.  Participarea   a  fost  aproape  obligatorie, nu a lipsit  nimeni, au  venit  oamenii   însoţiţi,  atât  de  copiii  cât și  de  căţeluși.  Ceva  nu a mers,  dar  ce,  s-a  întrebat  majoritatea.  Ce s-a  câștigat, simplu  au  raspuns  toţi,  NIMIC. Toţi  vorbesc, că ne-am  oprit  în  ziua  13 cu  ghinion, că era mai  bine  la  12,  sau  să fi  continuat  până la ziua 14.  Greu de anticipat,  însă un  lucru  ne-a  scăpat, rezistenţa   politicienilor  noștri. Cât  de  mult au  fost  bălăcăriţi, aproape  două  săptămâni,  ei nimic,  au  tăcut  mâlc.  S-au  minunat  și  spanioli  aici,  cât  de  frumos  au  luminat   românii cu  telefoanele,  o  ţara rămasă  din păcate,  gri.  În afară de  întreruperea  somnului, obligatoriu  în  parlament, cât au durat  protestele,  nu  am obţinut  nimic.  Nu  fac  politică nu  am  facut  niciodată,  sunt  neutru,  ce  va  urma,  habar nu am,  da  cică  se  muncește  la  guvern. Vom  vedea !

Anunțuri