O POVESTE !

Nici nu stiu cum a inceput totul… S-a intamplat asa de repede incat nici nu mi-am dat seama. Imi aduc aminte ca si cum s-ar fi intamplat ieri. Era o dimineata frumoasa de iunie.Nici razele soarelui care imi mangaiau fata dis-de–dimineata implorandu-ma sa ma trezesc nu-mi spusesera ca viata mea din aceea zi se va schimba complet. Ca totul va lua o intorsatura necunoscuta , ca nimic nu va mai fi ca la inceput.
Am plecat de acasa, ca de multe ori, suparata, ca trebuie sa fac acelasi lucru in fiecare zi, desi mersul la scoala nu a fost o corvoada pentru mine,niciodata. Voiam sa fac si altceva. Sa ies din monotonia care  pusese stapanire pe viata mea. Si am facut… un chiul nevinovat cu colegele mele a schimbat totul.Inclusiv ma schimbat pe mine.Astfel l-am cunoscut pe el. Raza de lumina care putea sa lumineze intreaga lume.Soarele ce stralucea atat de tare incat putea sa alunge tristetea si durerea sufletelor prea lovite, era asemeni luminii ce o primesc ochii mei in fiecare zi.Era perfect.
Privirile noastre cand s-au intalnit pentru prima data, totul din jur a disparut.Eram doar noi doi. Uitasem chiar sa si respiram. Privindu-ne sufletele noastre  s-au contopit intr-unul singur. Ne purtam unul cu celalalalt de parca ne cunosteam de-o viata intreaga. Venise si momentul despartirii…mult prea repede… Sarutul de pe obraz lasat de el il simt chiar si astazi.La fel ca si vocea lui calda care deseori o aud ,dar,doar ca rod al imaginatiei mele.Momentele petrecute cu el s-au derulat ca un film intrega mea zi. Ajunsesem sa imi doresc sa pot sa uit, pentru un minut, macar,ce se intamplase in aceea zi.Dar nu puteam…poate ca era de vina si gandul ca nu-l voi mai revedea prea curand sau chiar niciodata. Inima imi batea atat de tare inca de atunci. Credeam chiar ca o pot auzi si ceilalti.
Au trecut zile, luni, de singuratate, pana cand l-am reintalnit. Era la fel ca la inceput. Vocea lui calda imi mangaia auzul, iar ochii lui imi luminau fata. Dar totul s-a rupt in momentul in care am aflat ca nu eram singura din viata lui. Era deja prins intr-o relatie. Am vorbit putin despre asta. Ramasese sa se gandeasca daca sa renunte la aceea fata si sa fie cu mine. Ramasese sa imi de-a un raspuns cand va reusi sa alega.Voia ca alegerea sa sa nu faca pe nimeni sa sufere. Acel raspuns insa nu l-am mai primit. De atunci au trecut zeci de zile si zeci de nopti in care sufletul meu suspina dupa el. Ochii ma implorau, parca, sa nu-i mai fac sa planga. M-a durut  foarte tare amicitia lui. Poate ca era mai bine sa-mi fi intors spatele de la inceput decat sa continuam sa vorbim ca si cu nimic nu s-ar fi intamplat. M-ar fi durut mai putin sa-mi fi spus NU decat sa ma lase fara raspuns.Dar  nu a avut curaj sa faca acest lucru.Poate ca nici el nu gasise raspunsul, dar a ramas totusi cu ea. I-a fost mai comod asa.
Putinele amintiri avute cu el mi-au sfasiat sufletul.Nu stiu daca vreodata o sa mai pot sa-mi refac viata pe care am avut-o inainte de a-l cunoste. Nu stiu daca vreodata o sa reusesc sa-mi regasesc linistea, sa fiu ce am fost odata. Sa-mi fi spus ca nu tine deloc la mine era poate ca un colac de salvare,dar nu mi-a spus. A ocolit mereu acest subiect Au existat si exista inca atatea intrebari la care nu am raspunsuri…si cred ca niciodata nu le voi primi. Ce-o fi insemnat aceea zi pentru el?Ce-am insemnat eu pentru el? De ce aleasa nu am fost eu? Faptul ca nu stiu raspunsurile ma macina. Ma doare sa il stiu cu altcineva, sa stiu ca altcineva il strange in brate,il saruta, il are…
Poate ca daca as fi fost sigura ca nu tine deloc la mine ar fi renuntat de mult la aceasta iubire,dar nu stiu, si acest lucru ma omoara putin cate putin. Nu mi-ar place sa-l stiu ca ar suferi din cauza alegerii facute. Eu am suferit mult prea mult decat poate un om suferi in toata viata sa. Mai presus de toate imi doresc sa fie fericit alaturi de ea. Il iubesc prea mult si as da orice ca sa fie fericit.Mi-as da chiar si viata daca mi s-ar cere in schimbul fericirii lui.

Anunțuri